31.05.2009
şi eu, care credeam în minuni...
Urmăream în presă zilele acestea declaraţiile electorale (căci Crin Antonescu este nu numai în campanie pentru europarlamentare, ci şi în campanie pentru prezidenţiale) ale liderului PNL, şi am rămas surprinsă de mesajul nul pe care l-au transmis acestea.
Atacuri, atacuri, şi iar atacuri. Ba că pipiţele nu au ce căuta în politică- aluzie la EBA, ba că una, ba că alta. EBA a fost subiectul preferat!
Domnule Antonescu, am crezut că eşti un DOMN, am crezut că ai discurs politic nu lătrătură electorală, şi am mai crezut că PNL-ul, cu tine preşedinte, va aduce poate, măcar puţin, cu PNL-ul Brătienilor.
M-am înşelat, îmi asum greşala şi mai adaug doar atât: PNL-ul e îngropat la conacul de la Florica.
Crino- patricienii, orbanii, noricii şi ceilalţi, nu au stofă de făcut ISTORIE, ci de îndurat istorie... iar asta o spun cu regret.
Liberalii autentici, nu mai sunt de ceva vreme în PNL!
28.05.2009
eroii sufletului meu
Toţi bărbaţii şi toate femeile care au luptat pentru ţara asta, pentru mine sunt eroi!! Astăzi este ziua lor, Ziua Eroilor!
Mi se pare că uneori le ignorăm memoria, sau că alteori, chiar îi uităm din păcate, şi ne amintim de ei doar în zilele oficiale, ca cea de astăzi.
Nu trebuie să ne fie frică să vorbim, despre nişte oameni care credeau că lumea poate fi schimbată, şi care mai credeau, de asemenea, în cauza lor ca fiind o cauză dreaptă.
Unii dintre noi am avut poate membrii ai familiei care au fost pe front: părinţi, bunici, stră-bunici. Ce facem, îi uităm?
Aceştia sunt cei pentru care, avem o datorie creştinească de a-i pomeni sau de a face un parastas pentru ei, ori de a le curăţa mormintele de mărăcini, şi mai ales trebuie să nu uităm să ne educăm generaţia tânără şi foarte tânără în acest sens.
Eroii unui neam sunt o familie, o familie a celor care au dăruit din forţa lor, au dăruit din curajul lor şi peste toate, au dăruit din sângele lor.
Nu este deloc întâmplător faptul că Ziua Eroilor este în aceeaşi zi cu Sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului. Prin aceasta, reuşim parcă să ne dăm seama că fiecare erou a fost un sfânt în momentul în care sângele lui a curs pentru această
La final, cinste şi memorie veşnică tuturor eroilor români.
Sunteţi în inimile noastre!
Sper că nu am devenit patetică...
26.05.2009
mister geoană în extaz
Iată-l! Iată-l pe Mircea Geoană, înainte de a deveni obsedat de Preşedinţia României sau mai bine zis de preşedintele Băsescu. Cel puţin, aşa cam arată în prima poză, deşi, şi în aceasta pare puţin crispat :D. Pregătea deja terenul.
Poza a doua exprimă modul în care sus-numitul Mircea Geoană progresează în politică unde, ştim cu toţii, e cale atâââââât de lungăăăăă mai ceva ca traseul Luceafărului. Dar el a reuşit şi este evident progresul.
Cred că sunteţi convinşi şi voi de progresul reuşitei! Garantat Vanghelie, Bibicule!
24.05.2009
extrema extremelor
Niciodată nu am înţeles exact, cum pot acorda unii cetăţenii votul unor personaje şi partide grobiene de-a dreptul. Fără îndoială, se poate motiva sprijinul pentru patidele extremiste, prin dezamăgirea faţă de partidele tradiţionale. Dar totuşi, nu e asta soluţia! Să votezi un partid ca PRM-ul sau PNG-ul, mi se pare a fi echivalenţa unui vot dat ...nimănui sau a unui vot dat pentru nimic.
Ştiu că există, au existat şi vor exista soluţii de mat cauzate de partidele tradiţionale, din România, sau de prin alte părţi, însă extremismul naşte extremism, iar asta este foarte rău. Istoria a demonstrat-o.
Următorul citat sper să fie edificator pentru mesajul pe care vreau să îl transmit: "Discursul naţionalist este cea mai simplă, mai frecventă şi adesea mai eficientă diversiune în faţa dificultăţilor reale care se acumulează". Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească.
Concluzie: E atât de simplu să recurgi la nivel politic la discursul naţionalist! De ce? Pentru că prin acest tip de discurs, nu a trebuit să se demonstreze, niciodată, nimic. Întreb retoric: Credeţi că acum e altfel? Imaginea alăturată oferă răspunsul.
antidot contra stresului
21.05.2009
începem războiul!!dar cu ce armată?
Când am auzit ştirea la radio, despre subiectul greşit la teza unică de la Istorie, pentru clasa a 8-a, am crezut că nu am înţeles bine. Au greşit ei la Limba Română, la Istorie o să fie atenţi, mi-am spuns liniştitor în gând. Eroare de pilotaj! Nu au fost atenţi, şi au greşit, din nou.
Astăzi, se putea pierde o mare bătălie, deoarece Istoria prin intermediul acestei teze unice, lua o ţeapă originală. Elevii, au fost la un pas să devină comandanţii unor armate...debusolate... adică Armata I sau Armata II?
Pe loc REPAUSE soldaţi!! De data asta aţi scăpat la fix copiii....de data asta, zic.
zeul
Fără exagerare, cred că Mircea Lucescu, a fost aseară un fel de zeu coborât din Olimpul aglomerat.
Deşi nu m-am uitat la meciul dintre Şahtior Doneţk şi Werder Bremen, am aflat din presă, care a vuit astăzi, vis-a-vis de victoria lui Lucescu M. Nu e puţin lucru !! Victoriile în fotbal, şi nu numai, mai trebuie şi muncite, iar omul ăsta chiar munceşte şi se vede.
Nu mă pricep la fotbal mai deloc, însă ca oameni şi ca antrenori, nu ştiu de ce, Luceştii îmi dau un sentiment de încredere. De-ar fi măcar într-un ceas bun şi pentru naţionala noastră, care a dezamăgit în ultimul timp.
Aşadar, aseară Mircea Lucescu, a fost sultanul Istanbulului, kaiserul nemţilor, ţarul ucrainienilor şi regele românilor. La mai mare, Nea Mircea, că mai e loc!!
Mi-a plăcut poza cu tricolorul, mi-a dat, aşa, o mică tresărire, chestie de orgoliu, că dom'le e român de-al nost'. Asta, ca să ştie toţi!!
20.05.2009
soldatul democraţiei
Este şi acum un soldat tânăr... Astăzi, 20 mai, ar fi împlinit 95 de ani. Istoria îl recunoaşte sub numele de Corneliu Coposu.
Acest om a îndurat chinurile închisorilor comuniste, a simţit ura şi desconsideraţia unora care se simţeau ameninţaţi de soldatul democraţiei româneşti, dar întodeauna a crezut în nişte idealuri simple, însă mereu valabile.
Destinul lui a fost cel al unui martir, tocmai de aceea a trecut peste vremi cu uşurinţă, iar peste vremuri a trecut doar cu o dorinţă - să credem în ceva sau în cineva.
19.05.2009
17.05.2009
desene animate pentru adulţi
Textul articolului nu prea are mare tangenţă cu realitatea, dar imaginile sunt amuzante.
16.05.2009
noapte albă în muzee
Muzeul, va fi scenă pentru fiecare pasionat de istorie, în special, căci este o noapte albă .
Aşadar, păşiţi pe seară fără teamă spre muzeu, acolo totul are suflet...mai ales noaptea.
14.05.2009
poţi încerca şi tu...
Nu îţi contacta contabilul pentru acest gest, contactează-ţi sufletul... şi nu mai aştepta un motiv ca cele de mai sus, pentru a te sensibiliza.
13.05.2009
gând de început
Ştiu, deja sunteţi nervoşi! Să înţelegi, ce Mihaela? Păi să mă înţeleg poate pe mine, să vă înţeleg poate pe voi... şi să înţeleg poate mai bine, ce se întâmplă în jurul meu, în acest joc al lumii.
Aşadar, cam acesta este debutul... am trac niţel :))
Vă salut!