09.01.2010

educaţi nu instruiţi

Faza I: Trecutul
Aseară am urmărit un film mai mult decât emoţinant-, "Drumul spre paradis", un film despre simfonia curajului, cum este caracterizat de cineaşti.
După ce cad în mâinile japonezilor, un grup de femei, reuşesc să supravieţuiască în lagărele de concentrare prin crearea unui cor.
Aflate în situaţii critice, muzica le uneşte pe aceste femei şi le face să spere că vor reuşi să scape din infernul războiului. Ideea e că nicio altă ocupaţie nu le putea face să treacă mai uşor peste situaţia în care se aflu decât muzica. Prin muzică erau egale, erau puternice...
Faza II: Prezentul
În aceste zile iarăşi se vorbeşte despre reforma în eduaţie. "Vrem să fie", "putem să facem," "ne dorim", "încercă" etc. acestea sunt atributele pentru reformă.
"Vrem să ne instruim copiii" -sună bine- dar de ce nu vrem să ne educăm copiii? Instrucţie se face şi în armată, educţie însă se face doar în familie şi la şcoală. Făcând o extrapolare a subiectului, dacă ar fi să mă gândesc că femeile din "Drumul spre paradis" erau instruite, s-ar fi apucat de făcut integrale şi derivări matematice, dar din fericire erau femei educate şi s-au apucat să facă un cor al speranţei.
Când am fost în şcoală materile erau, uneori, precum o mâncare grea la stomac. Am fost la profil real în liceu (chimie-biologie) nu făceam muzică, deci ipotetic, dacă ar fi fost să fiu precum femeile din filmul de care vă povestesc, eu probabil aşi fi făcut în minte reacţii chimice s-au mă gândeam la aparatul digestiv al păsărilor :D.
Faza III: Viitorul
Concluzia spre care mă îndrept, este legată de faptul că orice s-ar întâmpla parcă materiile umaniste nu trebuie renegate şi date la coşul de gunoi. Literatura, oratoria, dicţia, istoria, geografia, muzica, arta ar trebui să fie mai în centrul atenţiei. Sigur că, nu exclud materile din trunchiul real, însă o combinaţie real-uman mi se pare ideală.
În acest moment, mi se pare că şcoala formează oameni cu foarte puţine abilităţi intelectual-sufleteşti dar îl încarcă cu multe informaţii inutile.

Un comentariu:

  1. am hotarat sa nu ma mai uit la filme .
    din cauza ca ultimul film vazut a fost asta http://serbandan.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere