Kenny G- Always
Satul meu, comuna mea, începutul meu, cea mai mare parte din viaţa mea, poate, cândva sfârşitul meu...
În urmă cu două zile, am participat la Şcoala Generală "Constantin Daicoviciu" din Beriu, la apariţia de sub tipar a volumului BERIU- Coordonate monografice. Lucrarea a apărut sub condeiul profesorilor Petru şi Aurelia Baciu. (Petru Baciu, scriitor orăştian recunoscut şi la nivel naţional, a fost fiu al satului Beriu).
Lansarea acestei cărţi, a beneficiat de o prezenţă numeroasă şi de substanţă: de la profesori universitari la medici, de la parlamentari la dascăli, de la ingineri la preoţi, artişti etc. cu toţii au reuşit să creeze un mediu sensibil, plăcut şi cald.
Iniţial cartea a fost începută doar de Petru Baciu, acesta însă, în urmă cu mai bine de un an, a părăsit lumea profană. Soţia dânsului, doamna Aurelia, a preluat ceea ce începuse domnul profesor. Greu la început, cu mici ezitări pe parcurs, Aurelia Baciu, reuşeşte să îşi "cunoască soţul" încă o dată, prin materialul pe care acesta îl strânsese în documentarea cărţii.
Astfel, spune autoarea în Postaţă, o parte din documentele strânse într-o viaţă şi-au găsit întruchiparea în această carte, scrisă la cumpăna grea dintre viaţă şi moarte. Am dorit "să legiferez" prin această carte un act de cultură ai cărei adevăraţi eroi sunt chiar oamenii acestor locuri, mulţi dintre ei fiind adevăraţi rapsozi populari, spritualitatea având edificiul unei tradiţii, încheie autoare.
Istoria acestor locuri este cea care te face să te simţi mândru de a fi berian, iar frumuseţea naturii e copleşitoare. Cu cât vezi Beriu mai des, mai ales de pe dealul Gorganelor, cu atât devii mai pătruns de resorturile lui şi începi să îl simţi în inimă...
Beriul, faţă de alte locuri, are "vână istorică"- e satul de pe Valea Grădiştei (Munţii Orăştiei) care te atrage în alt timp. Dacii, romanii, nobilii ardeleni, coloniştii saşii, grofii unguri, legionarii Căpitanului şi ţăranii chiaburi ai comuniştilor sunt toţi aici. De multe ori m-am întrebat de ce se încăpăţânează să rămână aici, pentru cine sunt sau de ce? Nu ştiu, un răspuns clar, dar intuiesc că sunt aici pentru a nu fi uitaţi... se află într-un "cerc al salvării de modernitate şi de nepăsare". Sunt toţi aici pentru că fac parte din "fierberea" satului!
Beriul e un "mit real", e creator de Istorie, e speranţa dezamăgirii, dar de cele mai multe ori e suflet al celor care au fost, al celor care suntem, şi al celor care o să fie!
Împăratul austro-ungar Franz Josepf, a făcut o vizită în zona dealului Beriu, unde, a participat la manevrele militare ale armatei sale. La un moment-dat, surprins de frumuseţea locului, întreabă un aghiotant: -Cine sunt cei care locuiesc aici? -Doar români colonizaţi, Sire! -Păcat mare, răspunde Împăratul.
La Beriu florile au miros crud şi puternic, vântul e mângâietor, iarba are, parcă, culoarea unui smarald neliniştit, cerul e de un albastru calm, iar apa...apa e sfântă- nu, nu e sfinţită e doar sfântă!
Merită mulţi să fie felicitaţi pentru evenimentul din data de 27 august 2009- autorii volumului, Primăria, Şcoala, Biserica şi nu în ultimul rând berienii- eroii unei poveşti... fără sfârşit!
În urmă cu două zile, am participat la Şcoala Generală "Constantin Daicoviciu" din Beriu, la apariţia de sub tipar a volumului BERIU- Coordonate monografice. Lucrarea a apărut sub condeiul profesorilor Petru şi Aurelia Baciu. (Petru Baciu, scriitor orăştian recunoscut şi la nivel naţional, a fost fiu al satului Beriu).
Lansarea acestei cărţi, a beneficiat de o prezenţă numeroasă şi de substanţă: de la profesori universitari la medici, de la parlamentari la dascăli, de la ingineri la preoţi, artişti etc. cu toţii au reuşit să creeze un mediu sensibil, plăcut şi cald.
Iniţial cartea a fost începută doar de Petru Baciu, acesta însă, în urmă cu mai bine de un an, a părăsit lumea profană. Soţia dânsului, doamna Aurelia, a preluat ceea ce începuse domnul profesor. Greu la început, cu mici ezitări pe parcurs, Aurelia Baciu, reuşeşte să îşi "cunoască soţul" încă o dată, prin materialul pe care acesta îl strânsese în documentarea cărţii.
Astfel, spune autoarea în Postaţă, o parte din documentele strânse într-o viaţă şi-au găsit întruchiparea în această carte, scrisă la cumpăna grea dintre viaţă şi moarte. Am dorit "să legiferez" prin această carte un act de cultură ai cărei adevăraţi eroi sunt chiar oamenii acestor locuri, mulţi dintre ei fiind adevăraţi rapsozi populari, spritualitatea având edificiul unei tradiţii, încheie autoare.
Istoria acestor locuri este cea care te face să te simţi mândru de a fi berian, iar frumuseţea naturii e copleşitoare. Cu cât vezi Beriu mai des, mai ales de pe dealul Gorganelor, cu atât devii mai pătruns de resorturile lui şi începi să îl simţi în inimă...
Beriul, faţă de alte locuri, are "vână istorică"- e satul de pe Valea Grădiştei (Munţii Orăştiei) care te atrage în alt timp. Dacii, romanii, nobilii ardeleni, coloniştii saşii, grofii unguri, legionarii Căpitanului şi ţăranii chiaburi ai comuniştilor sunt toţi aici. De multe ori m-am întrebat de ce se încăpăţânează să rămână aici, pentru cine sunt sau de ce? Nu ştiu, un răspuns clar, dar intuiesc că sunt aici pentru a nu fi uitaţi... se află într-un "cerc al salvării de modernitate şi de nepăsare". Sunt toţi aici pentru că fac parte din "fierberea" satului!
Beriul e un "mit real", e creator de Istorie, e speranţa dezamăgirii, dar de cele mai multe ori e suflet al celor care au fost, al celor care suntem, şi al celor care o să fie!
Împăratul austro-ungar Franz Josepf, a făcut o vizită în zona dealului Beriu, unde, a participat la manevrele militare ale armatei sale. La un moment-dat, surprins de frumuseţea locului, întreabă un aghiotant: -Cine sunt cei care locuiesc aici? -Doar români colonizaţi, Sire! -Păcat mare, răspunde Împăratul.
La Beriu florile au miros crud şi puternic, vântul e mângâietor, iarba are, parcă, culoarea unui smarald neliniştit, cerul e de un albastru calm, iar apa...apa e sfântă- nu, nu e sfinţită e doar sfântă!
Merită mulţi să fie felicitaţi pentru evenimentul din data de 27 august 2009- autorii volumului, Primăria, Şcoala, Biserica şi nu în ultimul rând berienii- eroii unei poveşti... fără sfârşit!
interesant...care este cea mai veche mentiune istorica a satului au?
RăspundețiȘtergerete astept la mine pe blog unde discutam despre povestea lui nea Uilliam Englezu'
Neinfectat De Comunism,
RăspundețiȘtergere@ primele semne ale existenţei satului Beriu, ni le oferă chiar preistoria când se amintesc tumulii de la Gorgane, precum şi o necropolă tumulară aflată în apropierea acestora.
De asemenea,arheologii au descoperit vestigii dacice şi romane iar mai apoi, trecând la perioada medievală, în secolul al XIV-lea, a avut loc aici colonizarea saşilor.
Etapele generale ale istoriei nu au ocolit satul sau comuna Beriu.
Astfel, răscoala lui Horea, revoluţia din 1848, primul război mondial, momentul Marii Uniri, perioada interbelică (în această perioadă, Beriu a avut pentru o perioadă un deputat în Parlament, în persoana unui domn Stăneasă (şi în prezent există nepoţi ai acestuia în sat)), al doilea război mondial şi instalarea comunismului (apropo, comuna Beriu a fost infectată de comunism),au fost "tăvăluguri" şi ale istoriei noastre locale.
Sunt foarte multe de spus...
Pentru mai multe informaţii poti accesa şi link-ul Primăriei Comunei Beriu:
http://www.primariaberiu.ro/
chiar ca interesant. as fi incantat sa am si eu cartea in biblioteca. nu sti se gaseste prin librarii?
RăspundețiȘtergereCălin,
RăspundețiȘtergereCartea nu ştiu sigur dacă o găseşti în librării dar promit să mă interesez (s-ar putea ca librăria dlui Eugen Pistol să o deţină sau editura Emma (acolo a fost tipărită)).
În cel mai "nefericit" caz, ţi-o voi da eu să iţi faci o copie xerox.
Bravo Mhaela,
RăspundețiȘtergereFrumos blog si bine scris.
Cartea Beriu - coordonate monografice, foarte bine realizata si riguros documentata.
Despre autori nu spun decat atat:
"Natura guverneaza adesea prin legi amare, / dar omul o sfideaza prin legi umanitare, / si de e rea viata, cum pesimistii-o spun, / o face omul buna, cand omul est bun".
Cunosc locurile descrise in carte si oamenii minunati in mijlocul carora am crescut si invatat. Cu mult drag merg acolo, chiar daca nu asa de des cum imi doresc, dar inima si gandul sunt permanent acolo.
sorin
Referitor la carte, am doua sentimente:
- bucurie, pentru aparitia unei astfel de carti ca atat mai mult cu cat ma regasesc in tot ce scrie acolo
- nostalgie, pentru vremurile de odinioara si locurile natale.
Si trebuie sa mai spun ca randurile scrise acolo despre mine marcheaza, cam prea apasat - chiar daca foarte frumos, faptul ca anii trec...s trec prea repede.
Dle Morancea,
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru aprecieri, am citit si despre dvoastra in carte, felicitari pentru activitate si mult succes in continuare. numai bine
Mihaela