Toţi bărbaţii şi toate femeile care au luptat pentru ţara asta, pentru mine sunt eroi!! Astăzi este ziua lor, Ziua Eroilor!
Mi se pare că uneori le ignorăm memoria, sau că alteori, chiar îi uităm din păcate, şi ne amintim de ei doar în zilele oficiale, ca cea de astăzi.
Nu trebuie să ne fie frică să vorbim, despre nişte oameni care credeau că lumea poate fi schimbată, şi care mai credeau, de asemenea, în cauza lor ca fiind o cauză dreaptă.
Unii dintre noi am avut poate membrii ai familiei care au fost pe front: părinţi, bunici, stră-bunici. Ce facem, îi uităm?
Aceştia sunt cei pentru care, avem o datorie creştinească de a-i pomeni sau de a face un parastas pentru ei, ori de a le curăţa mormintele de mărăcini, şi mai ales trebuie să nu uităm să ne educăm generaţia tânără şi foarte tânără în acest sens.
Eroii unui neam sunt o familie, o familie a celor care au dăruit din forţa lor, au dăruit din curajul lor şi peste toate, au dăruit din sângele lor.
Nu este deloc întâmplător faptul că Ziua Eroilor este în aceeaşi zi cu Sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului. Prin aceasta, reuşim parcă să ne dăm seama că fiecare erou a fost un sfânt în momentul în care sângele lui a curs pentru această
La final, cinste şi memorie veşnică tuturor eroilor români.
Sunteţi în inimile noastre!
Sper că nu am devenit patetică...
excelent articol-dar mihaela ! oamenii sunt interesati de monica columbeanu care ia luat ceas la libidinosul ala de 60000 euro!!!astea sunt preocuparile romanilor ...nu al-doilea. razboi mondial....suntem o natiune care nu ne meritam eroii !!!!!!!
RăspundețiȘtergereDan, ştiu că pe multă lume nu interesează eroii neamului, războaiele mondiale sau Istoria în general. Eu am însă o urmă de speranţă, urmă pe care mi-au dat-o două evenimete: un elev de clasa a VIII-a, mi-a zis că are cea mai limitată profesoară de Istorie, ca să nu zic proastă, pentru că respectiva nu le cere copiilor decât foarte puţin, iar tipul ăsta era revoltat. Bine, o să spui: - caz rar ca un copil să fie enervat că proful nu este exigent, dar e un caz totuşi.
RăspundețiȘtergereLa chestiunea a doua, aş trece tocmai faptul că astăzi la comemorarea eroilor, era lângă mine un domn de vârsta a treia, cu părul alb, mâini noduroase, obraz obosit şi cu lacrimi în ochi...
Veterean de război, omul purta la reverul hainei decoraţia primită pentru merite în război. Nu m-am putut abţine să nu mă gândesc, ce era în sufletul lui? Regrete sau mândrie? Nu ştiu, să zic, doar atât cred, că măcar pentru cei ca el, noi putem fi...altfel. Sau ar trebui să încercăm să fim altfel.
Apropo, ştii că cei mai mulţi voluntari în al 2 r.m. i-a avut Marea Britanie, oare de ce?
Dacă ar începe un război, câţi vulturi aşa ca noi (şi nu o zic nicidecum, în sens peiorativ) s-ar înrola voluntar în primele 72 de ore?
Poate ne merităm eroii, poate nu, însă eu cred că trebuie să ţinem cont de trecut şi în funcţie de asta să dăm verdictul.