Fără să ne dorim, suntem puşi de multe ori în situaţii grele, triste şi greu de imaginat.
Direct sau indirect suferim, însă, nu suferim oricum ci în momente-limită, sufletul@inima e cel/cea care suferă cel mai mult. Cred că, acesta/aceasta e destul de puternic/ă deoarece, am observat, îndură multă durere de-a lungul unei vieţi.
Numele ei era Anca Maria Câmpian, avea 48 de ani împliniţi în luna august, locuia în Cluj Napoca, preda cursuri de Istorie Modernă Universală şi Pragmatism Politic American, soţul era tot profesor şi aveau copii.
În urmă cu aproximativ o săptămână a murit. Cauza, cancer formă agresivă. Am aşteptat o săptămână să verific informaţia decesului, nu pot să cred nici acum... S-a dus destul de repede, după spusele unor colegi de facultate.
Mi-e foarte greu să scriu...
Nu m-am gândit niciodată, că, în urmă cu trei ani, am văzut-o pe doamana Câmpian pentru ultima oară...Era plină de viaţă, arăta excelent ca femeie, avea umor (deşi iniţial pe la primele cursuri nici nu credeam că ştie să zâmbească) şi era un cadru didactic bun.
În momente de genul acesta îmi dau seama că puteam să fac, şi eu şi alţi colegi, mai mult pentru ea. Regret, că nu am făcut!! Ne dăduse în facultate numărul de mobil pe care şi acum îl mai am în agendă. Fireşte, nu am sunat-o niciodată. Nici de ziua de naştere, nici de Sf. Maria sau de Sărbătorile tradiţionale.
Of, aşa ne luăm cu multe şi ignorăm lucrurile mărunte dar cu importanţă mare! De multe ori nu suntem nici unde trebuie, nici când trebuie, nici lângă cine trebuie.
De ce, nu am pus oare mâna pe telefon, atunci când la începutul lui august a.c., am aflat de la un coleg că are cancer şi nu o să mai trăiască mult?...
Într-o lună de zile s-a stins... Regret, regret, regret şi nu o s-o uit.
Dumnezeu să o odihnească în pace, cu condoleanţele de rigoare domnului profesor Câmpian :((
Direct sau indirect suferim, însă, nu suferim oricum ci în momente-limită, sufletul@inima e cel/cea care suferă cel mai mult. Cred că, acesta/aceasta e destul de puternic/ă deoarece, am observat, îndură multă durere de-a lungul unei vieţi.
Numele ei era Anca Maria Câmpian, avea 48 de ani împliniţi în luna august, locuia în Cluj Napoca, preda cursuri de Istorie Modernă Universală şi Pragmatism Politic American, soţul era tot profesor şi aveau copii.
În urmă cu aproximativ o săptămână a murit. Cauza, cancer formă agresivă. Am aşteptat o săptămână să verific informaţia decesului, nu pot să cred nici acum... S-a dus destul de repede, după spusele unor colegi de facultate.
Mi-e foarte greu să scriu...
Nu m-am gândit niciodată, că, în urmă cu trei ani, am văzut-o pe doamana Câmpian pentru ultima oară...Era plină de viaţă, arăta excelent ca femeie, avea umor (deşi iniţial pe la primele cursuri nici nu credeam că ştie să zâmbească) şi era un cadru didactic bun.
În momente de genul acesta îmi dau seama că puteam să fac, şi eu şi alţi colegi, mai mult pentru ea. Regret, că nu am făcut!! Ne dăduse în facultate numărul de mobil pe care şi acum îl mai am în agendă. Fireşte, nu am sunat-o niciodată. Nici de ziua de naştere, nici de Sf. Maria sau de Sărbătorile tradiţionale.
Of, aşa ne luăm cu multe şi ignorăm lucrurile mărunte dar cu importanţă mare! De multe ori nu suntem nici unde trebuie, nici când trebuie, nici lângă cine trebuie.
De ce, nu am pus oare mâna pe telefon, atunci când la începutul lui august a.c., am aflat de la un coleg că are cancer şi nu o să mai trăiască mult?...
Într-o lună de zile s-a stins... Regret, regret, regret şi nu o s-o uit.
Dumnezeu să o odihnească în pace, cu condoleanţele de rigoare domnului profesor Câmpian :((
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu